Spania, actuala deținătoare a președinției Consiliului UE, a fost acuzată că a subminat adoptarea legii captării și stocării carbonului (CCS) în Europa, în urma difuzării unui document de discuție care pune sub semnul întrebării abordarea UE.

Un document confidențial

Documentul de discuție a fost distribuit statelor membre UE la începutul acestei luni pentru a descoperi lacunele în consens.

Dar susținătorii CCS s-au plâns că documentul arată o părtinire față de soluția tehnologică, despre care susținătorii spun că este vitală pentru îndeplinirea obiectivului de zero net al UE pentru 2050.

„Șefii de guvern au recunoscut în urmă cu 16 ani că CCS va fi necesar pentru a ajuta la reducerea emisiilor de CO2”, a declarat Chris Davies, directorul organismului de advocacy CCS Europe.

„Este foarte dezamăgitor faptul că Președinția spaniolă ar trebui să încerce să zădărnicească măsurile care sunt esențiale pentru a se obține o reducere semnificativă a emisiilor de CO2 din surse industriale”, a adăugat el.

Tehnologia CCS elimină dioxidul de carbon din atmosferă și îl injectează în subteran, unde va rămâne timp de sute de ani, eliminând contribuția sa la încălzirea globală.

Un obiectiv în două trepte

Conform Actului privind Industria net zero (NZIA) al UE, prezentat în martie a acestui an, Comisia a propus un obiectiv de a capta cel puțin 50 de milioane de tone de CO2 până în 2030, ajungând la 550 de milioane de tone de carbon anual până în 2050.

Producătorii de petrol și gaze au obligația legală de a contribui la acest obiectiv, folosind zăcăminte de petrol epuizate și rezervoare de gaze ca locuri de stocare.

Comisia Europeană a stabilit joi (16 martie) un obiectiv de a permite 50 de milioane de tone de capacitate anuală de injecție de dioxid de carbon până în 2030, o mișcare care pune industria petrolului și gazelor sub presiune pentru a furniza o tehnologie pe care o vând de ani de zile.

Cu toate acestea, documentul de discuție încurajează statele membre să ia în considerare „potențiala lipsă de compatibilitate a transportului CCS și CO2 cu principiul „eficiența energetică în primul rând”, care ar trebui să stea la baza tuturor politicilor energetice ale UE”.

Această formulare reflectă îngrijorarea campaniei ecologice că CCS va deveni o „licență de poluare” pentru industrie, diminuând eforturile de decarbonizare.

Președinția spaniolă se întreabă, de asemenea, dacă ar fi posibil să se atingă un echilibru geografic în siturile CSC – trecând dincolo de Marea Nordului – fără obligația producătorilor de petrol și gaze de a se angaja în CSC. „Dacă da, ați fi în favoarea ștergerii acestor obligații din text?” întreabă documentul.

În plus, se pune întrebarea dacă națiunile UE „ar vedea meritul în limitarea promovării CSC la sectoare greu de atenuat... pentru a evita consumul suplimentar de combustibili fosili” sau dacă toate sectoarele ar trebui incluse.

Dacă CCS ar trebui rezervat sectoarelor fără opțiuni de reducere totală a emisiilor, cum ar fi industria oțelului, cimentului și aviației, a stârnit dezbateri aprinse la nivel internațional. Interpretarea mai restrânsă a Comisiei Europene diferă de alte națiuni, cum ar fi Canada.

CCS o soluție costisitoare

Toby Lockwood, un expert în captarea carbonului cu Clean Air Task Force, un ONG cu sediul în SUA, a declarat că narațiunea conform căreia CCS ar putea determina industria să-și retragă eforturile de decarbonizare este „problematică”.

„Principiul ar trebui să fie că orice CO2 neemis este un lucru bun”, a spus el pentru EURACTIV. „Cred că este înșelător să vorbim despre realizarea CCS ca pe un fel de „licență de a polua”. Este tocmai o modalitate de a nu polua dacă este făcută corect.”

Lockwood a descris captarea carbonului ca o ultimă soluție pentru industrie:

„Concluzia este că CCS este o soluție foarte costisitoare pentru toate sectoarele”, a spus el. „Este foarte puțin probabil să submineze impulsul către eficiența energetică sau alte abordări de decarbonizare, deoarece, în mod normal, este ultimul lucru pe care vrei să-l faci; cu cât trebuie să reduceți mai puțin CO2 prin acest mijloc (CCS), cu atât mai bine.”

Tehnologiile verzi nu sunt încă disponibile la scară pentru multe industrii, cum ar fi aviația, ceea ce înseamnă că trecerea la operațiuni fără carbon ar putea dura zeci de ani. Potrivit lui Lockwood, o aversiune față de CCS ar duce la o diminuare a emisiilor intermediare, agravând criza climatică.

„Alternativele la CCS necesită în mod normal o mulțime de energie electrică cu emisii scăzute de carbon, cum ar fi pentru a genera hidrogen verde sau pentru a electrifica, iar în majoritatea părților Europei, aceasta nu este o realitate în acest moment”, a spus el.

„Există aproape mai mult risc de a spune „hai să așteptăm până când avem hidrogen verde”, iar apoi [industria] poate continua să emită până când avem suficientă energie curată pentru a oferi asta”, a adăugat el.

„Întrebări banale”

James Cogan, consilier politic la Ethanol Europe, un producător de biocombustibil de familie din Irlanda, a declarat că abordarea „superficială” adoptată de Președinția spaniolă față de CCS este dezamăgitoare.

„Hârtia reduce NZIA și CCS – și, prin urmare, toată dezvoltarea industrială legată de climă – la discuții. UE este deja periculos de slabă în ceea ce privește clima și dezvoltarea industrială legată de CSC”, a spus el.

Cogan a avertizat că structura NZIA permite în esență națiunilor UE dezinteresate să-și ignore obligațiile CCS.

„Dacă a existat un stimulent financiar la nivelul UE, în special pentru carbonul non-ETS, cum ar fi CO2 de fermentație, atunci piața ar veni cu soluții CCS, indiferent de cât de susținătoare sau altfel sunt statele membre”, a spus el.

„În loc să ridice întrebări în mare măsură triviale, președinția spaniolă ar putea acorda demnitate procesului de președinție, ajutând ca CCS să fie mare și bancar în curând în Europa”, a adăugat el. Spania încă nu a răspuns acuzațiilor.