Energie

93

Înscrierile unităților de cult în cadrul Programului Casa Verde Fotovoltaice s-au încheiat 

autor

MeetMilk.ro

distribuie

AFM informeaza ca sesiunea de înscriere a unităților de cult în cadrul Programului privind instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică, în vederea acoperirii necesarului de consum și livrării surplusului în rețeaua națională – Casa Verde Fotovoltaice. 

Bugetul de 17.500.000 de lei alocat unităților de cult a fost rezervat integral prin înscrierea unui număr de 875 de solicitanți. 

”Astăzi s-a încheiat ultima etapă de înscrieri, cea dedicată unităților de cult, din această sesiune a Programului Casa Verde Fotovoltaice.

Este primul an când, pe lângă beneficiarii persoane fizice, am introdus o nouă categorie de solicitanți, și anume, unitățile de cult, care astăzi și-au manifestat interesul deosebit pentru accesarea acestui program.

Înscrierile în program, din partea persoanelor fizice și a unităților de cult, însumează solicitări de finanțare în valoare de 1.750.000.000 de lei pentru instalarea a 87.500 de noi capacităţi de producere a energiei electrice cu sprijin financiar de la Administrația Fondului pentru Mediu.”, a precizat președintele AFM, Laurențiu-Adrian NECULAESCU.

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2