Enery FEST, de azi și până pe 11 martie, în Campusul Universității Politehnice din București

Enery FEST, de azi și până pe 11 martie, în Campusul Universității Politehnice din București

Universitatea POLITEHNICA din București organizează în perioada 9-11 martie 2023 Energy FEST – un eveniment adresat profesioniștilor din domeniul energetic, viitorilor ingineri – elevi și studenți, dar și publicului larg.

Timp de 3 zile, participanții vor avea acces la cele mai noi tehnologii din domeniul energiei și vor afla informații utile despre provocările prezentului, despre soluțiile și inovațiile care ne influențează direct calitatea vieții.

Energy FEST va găzdui expoziții de tehnologie, dar și o serie de workshopuri, conferințe tematice și prezentări de companii.

Specialiștii din industria energetică vor împărtăși publicului larg soluții la probleme complexe, cum ar fi reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, promovarea surselor regenerabile de energie sau securitatea alimentării cu energie electrică la un cost accesibil pentru consumatori.

Producători de energie, operatori de rețea, furnizori de energie, producători de echipamente și sisteme energetice, instituții și autorități din educație și de reglementare din domeniul energiei se vor reuni pentru a aduce în atenția publicului ultimele inovații privind centralele electrice clasice (termoelectrice, hidroelectrice, nuclearoelectrice), centralele bazate pe surse regenerabile de energie (fotovoltaice, eoliene, microhidrocentrale, ferme marine), sistemele de transport și distribuție a energiei, stocarea energiei, protecția mediului și digitalizarea sectorului energetic.

infoadministrator

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *