S-au semnat noi contracte pentru reabilitare energetică și infrastructura de transport verde

Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației a semnat 13 noi contracte de finanțare, depuse prin componentele C5 – Valul Renovării și C10 – Fondul Local din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
Contractele au fost încheiate între autoritățile publice locale din 9 unități administrativ-teritoriale și Ministerul Dezvoltării și au o valoare totală de 147.415.251,04 lei.
Astfel, prin Valul Renovării, au fost semnate 6 contracte, în valoare de 112.994.802,69 de lei, pe care autoritățile locale din 3 localități le-au depus pentru renovarea energetică a unor clădiri rezidențiale multifamiliale și a unor instituții sociale și de învățământ.
Prin Fondul Local, au fost semnate 7 contracte, în valoare totală de 34.420.448,35 de lei, depuse de 6 autorități administrativ-teritoriale, pentru asigurarea infrastructurii pentru transportul verde, prin achiziționarea unor mijloace de transport public nepoluante și a unor stații de încărcare, implementarea unui sistem de monitorizare și siguranță a spațiului public, precum și amenajarea unui traseu cicloturistic.
Lista contractelor de finanțare semnate pentru C5 – Valul Renovării
Lista contractelor de finanțare semnate pentru C10 – Fondul Local