UE amână eliminarea treptată a motoarelor cu ardere internă

Agenția Reuters, care citează surse de la Bruxelles, informează că țările Uniunii Europene au amânat un vot planificat săptămâna viitoare cu privire la legea de referință a blocului comunitar de a pune capăt vânzărilor de mașini noi care emit CO2 în 2035, după ce Germania și-a pus sub semnul întrebării sprijinul pentru aceste reguli.
Nu a fost dată nicio nouă dată pentru vot, iar un purtător de cuvânt al Suediei, care deține președinția rotativă a UE, a declarat că ambasadorii țărilor UE vor reveni asupra subiectului „la timp”.
După luni de negocieri, Parlamentul European, Comisia și statele membre ale UE au convenit anul trecut cu legea, care ar impune ca toate mașinile noi vândute în UE începând cu 2035 să aibă emisii zero de CO2 – făcând efectiv imposibilă vânzarea mașinilor cu motor cu combustie din data respectivă.
Amintim că, acum două săptămâni, Italia anunțase deja că nu susține o asemenea măsură, în timp ce surse de la Paris vorbeau tot acum două săptămâni despre adoptarea de către Franța a unei decizii asemănătoare.